Am nouăşpe fluturi şi fiecare a nouăşpea aripă mă trage-n jos.
*
M-am săturat să tot citesc din propriul jurnal aceeaşi scenă, la nesfârşit, fără să am vreo reacţie.Aş vrea să pot da cearşafurile doi centimetri mai încolo, să văd cu ochii mei cum pleci, cum îmi fugi din mâini,cum o faci în fiecare dimineaţă..pleci şi nu laşi în urmă decât nasturii de seara, pe care să-i număr în timpul zilei : unul, doi, nouăşpe..Ai învăţat singur drumul înapoi la mine.Ştii că e cheia sub ghivecele cu flori de la intrare, dar am să găsesc alt loc în care să o ascund, mă, şi nu vei mai putea deschide uşile.Să văd atunci cine o să-ţi mai descoasă nasturii de pe buze în fiecare seară.
Deocamdată,stai.Sunt atât de jos, că nu-ţi pot cere să pleci.Descalţă-te de haine,de eşarfe,de pistrui şi îmbracă-te-n fâşii din mine.Loveşte-te de cer şi strigă-mă, să te cobor din înalturi,înapoi, în aşternuturi.Deschide-mi toate lacătele şi voi da drumul grenadelor din mână, pe podea.
*
Pentru că fluturii din camera mea n-au reuşit să mă înalţe nici măcar cu 3 centimetri.
finalul atinge nirvana.
RăspundețiȘtergere