Word

The less you give, the more I want so foolishly.

*

 

Ambigue sau univoce, lichide şi sărate sau dulci, reci, calde... cu tot atâtea ascuţişuri câte înţelesuri, ne mângâie, ne biciuiesc, spoiesc cu noroi sau curăţă noroiul în care am fost trântiţi...unele taie în carne vie, altele cos răni deschise, unele intră pe o ureche şi ies pe o alta, altele se înfig adânc în carnea minţii şi o cangrenează. Prompte sau spuse prea târziu, care periază, cer iertare sau lansează reproşuri...Cuvinte.

Trăim cu impresia că avem atât de multe cuvinte la dispoziţie, dar ne înşelăm amarnic. Cuvintele nu ne-au fost şi nici nu ne vor fi vreodată de ajuns. Sunt atât de multe de zis, şi atât de puţine cuvinte cu care o putem face. Dacă ar trebui să ne facem drum printre inimi având cuvinte în loc de picioare, mai mult de jumătate din noi am fi infirmi sau invalizi. Cei din jumătatea rămasă, am călca desculţi sau goi pe orgolii, pe cadavre - de ce nu - că doar scopul scuză mijloacele. Asta pentru că avem prea multe gânduri şi prea puţine cuvinte care să le îmbrace sau să le încalţe.
Frazarea noastră e amputată, percepţia noastră e trunchiată şi nu spunem niciodată ce trebuie, la timp. Şi o ştim cu toţii, e deja clişeu şi status update pe toate paginile de Facebook: ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată.
Înlocuieşte tu "a trăi" cu "a spune", şi ai să-ţi dai seama unde bat.

*

You are so silent that it seems to me that you're doing it on purpose.

Catabază

Hell is empty and all devils are here.

*

Iadul ni-l meşterim singuri, fiecare pentru sine. Punem în el trecuturi, îndoieli, nesiguranţe, regrete, what if-uri şi lacrimi care oricum n-au niciun sens în zăpuşeala de acolo. De ce? Fiindcă sunt precum lacurile plânse din cer, pe asfalt, în pustiu de iulie. Fără viitor, evaporate imediat cum dă soarele. Apă de ploaie.
Nu poţi să cobori în Infern decât de unul singur. O să treci de fiecare cerc al osândiţilor fără călăuză. Ai să-ţi asumi fiecare pas cu care calci pe jar şi fiecare strigăt de durere. Ai să simţi în ambele nări miros de carne arsă, şi până să apuce să te dezguste duhoarea, te vei fi trezit singur, cu sufletu-n genunchi, în valurile Styxlui. Şi-ai să te intrebi atunci...pentru ce?

N-ai putea tu să-ţi potriveşti un Rai, în schimb? Să-l meştereşti în 21 de cercuri, din speranţe, din intenţii, din prezent şi mai ales din viitor? Ce-ţi trebuie e timp să înalţi cercurile, unul după altul...

*

The road to Heaven is paved with good intentions.

*

Cineva să-l omoare pe luntraş!

Cafeaua de după-amiază

Simt că trece timpul. Îl văd, îi văd urmele pe trupul meu, pe trupurile voastre. Îl aud în foşnete, toamna, şi în valuri, vara. "Simt enorm şi văd monstruos", cum ar zice Maestrul, sau, cum ar zice căpruiul ochilor mei, văd monştri, monştri pe care eu chiar eu i-am creat.

*

Suntem oameni şi avem anumite trăsături care ne definesc, fie ele înnăscute, fie insuflate de cineva. Putem fi, la o adică, la rândul nostru, modelatori sau "modelaţi", prin timp, prin iubire, prin şcoală. Ne sunt insuflate anumite preferinţe, în materie de muzică, versuri, filme, cărţi.  Şi fiindcă tot veni vorba de şcoală, arunc în joc o teorie care pe mine m-a impresionat profund în primul an de liceu. Venea din partea profesoarei de psihologie şi suna în felul următor: "sufletele voastre sunt ca nişte sticle goale de Coca-Cola. Pet-uri, mai exact. Iar voi aveţi vârsta la care tot ce vine din exterior are puterea unei cafele fierbinţi. TV, internet, anturaj, familie, profesori...toate sunt pentru voi precum cafeaua fierbinte care se toarnă pe gâtul sticlei, şi care odată intrată în contact cu plasticul din care sunteţi făcuţi, vă schimbă forma. În bine, sau în rău. Vă modelează pe voi, maleabililor, sau vă deformează monstruos. De aceea, aveţi mare grijă la calitatea cafelei. De voi depinde ce alegeţi să ingeraţi: cafea vărsată, sau cafea corespunzător ambalată, în vid."

Monstruos. Să pui în oameni timp, să te pui pe tine în oameni. Apoi să descoperi sticlele schimonosite, pocite ce au rămas în locul în care te-ai turnat cafea atâta vreme. Şi n-ar fi asta o problemă. Buba cea mare e că ceea ce ai modelat acum modelează pe alţii, dar cu aceeaşi cafea. Care între timp s-a răcit. Şi, dă-o dracului, cine a mai văzut plastic topit de cafea rece?

*

Eu nu beau cafea şi nici nu ţin ţigara în mâna dreaptă, fie ea de împrumut sau nu.
Hai cu Teenage Dream-ul ăla.

Infinity has an end

I'll never talk again, you left me speechless...

 *

Tu reuşeşti cumva să scoţi din mine tot ce-i mai rău, răul la superlativ absolut.Nu ştiu când şi nici cum am ajuns să mă transform într-o cutie a Pandorei, ştiu doar că mă vreau înapoi. Şi ca să mă am înapoi, am nevoie ca tu să  dispari, să te ia vântul, să te ia marea, să te ia dracu’, numai…pleacă, bine? Pleacă odată! Mi-e dor de mine, ştii? Şi o să mă găsesc chiar dacă ştiu că-mi vor arde tălpile când  mă voi întoarce cu picioarele pe pământ. Sunt conştientă că din cenuşă nu se mai fac poteci pentru că e obositor şi pur şi simplu nu îţi aduce nicio satisfacţie…dar, undeva, o parte din mine cred că încă mai speră prosteşte ca jarul găsit pe drum să fie aprins de o boare de vânt, fie el şi rece, de toamnă… Uite de aia mă plimb bezmetic şi calc pe cenuşă şi nu e aşa plăcut; că jarul se strânge-n movile, grupat, grupat, grupat..şi tălpile-mi sfârâie la un loc cu sufletul, arse de-un foc ce mocneşte numai în unul din noi.

Nu sunt fachir, totuşi. În drumul meu spre tine, pe cărarea aia bătută de un infinit de ori, nu mai sunt dispusă să calc pe cioburi, pe cuie, pe jar încins, pe propriu-mi orgoliu pentru că, la urma-urmei, tu nu eşti o destinaţie sigură. Şi infinitul ăla trebuie să ia sfârşit. Îl întorc cu 90 de grade, îl pun pe verticală şi-l închei  azi. Ironic e că se transformă într-un 8 mizerabil…

Well, if there's nothing left to say, then something's wrong.

* 

fără

Începând de astăzi, lumea pe care o ştiam e mai uşoară cu 21 de grame.

*

cu puncte puncte

I've already got my purple sky.

*

Şi astăzi, pentru prima oară, mi-am pierdut privirea în rotundul lunii.

Lecţii de istorie

 I know I made a mistake.

*

Printre mine de grafit, peniţe şi pastă amară de pix încerc să-mi găsesc 5 minute , timp în care să am timp să rup din mine.Din tine.Sau din voi.Voi, care nu ştiţi că dincolo de ce arată oglinda, stau lupte.Stă câte un al Treilea Război Mondial în mine, gata să izbucnească la fiecare două milisecunde.

 "Attack it. Attack it. Attack it.Lose yourself!"

 Mă  gândesc că poate chiar ar trebui să pornesc eu războiul, să atac pe frontul  de vest, acolo în stânga, unde vă place să credeţi că vă ţineţi inimile.Să arunc cu noroi, să reproşez, să dor şi eu pe alţii aşa cum ei mă dor pe mine, să mă pierd, că doar n-o să fie cu ceva mai diferit decât în 1914 sau în 1939 când s-au pierdut atâţia.Până să ne dăm seama că s-a sfârşit, ne vom fi numărat morţii şi regretele ca victime colaterale.Apoi ploaia v-ar curăţa de noroiul cu care v-am împroşcat şi v-ar spăla creierii, ochii şi memoria până în fundul bocancilor.Ghetele mult prea grele vă vor târî pe acelaşi drum, dar nu ştiu de-mi voi face timp să lupt şi într-un al Patrulea Război.

*

Only realizing that you made a mistake won't keep you from doing it again.