sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Cafeaua de după-amiază

Simt că trece timpul. Îl văd, îi văd urmele pe trupul meu, pe trupurile voastre. Îl aud în foşnete, toamna, şi în valuri, vara. "Simt enorm şi văd monstruos", cum ar zice Maestrul, sau, cum ar zice căpruiul ochilor mei, văd monştri, monştri pe care eu chiar eu i-am creat.

*
Suntem oameni şi avem anumite trăsături care ne definesc, fie ele înnăscute, fie insuflate de cineva. Putem fi, la o adică, la rândul nostru, modelatori sau "modelaţi", prin timp, prin iubire, prin şcoală. Ne sunt insuflate anumite preferinţe, în materie de muzică, versuri, filme, cărţi.  Şi fiindcă tot veni vorba de şcoală, arunc în joc o teorie care pe mine m-a impresionat profund în primul an de liceu. Venea din partea profesoarei de psihologie şi suna în felul următor: "sufletele voastre sunt ca nişte sticle goale de Coca-Cola. Pet-uri, mai exact. Iar voi aveţi vârsta la care tot ce vine din exterior are puterea unei cafele fierbinţi. TV, internet, anturaj, familie, profesori...toate sunt pentru voi precum cafeaua fierbinte care se toarnă pe gâtul sticlei, şi care odată intrată în contact cu plasticul din care sunteţi făcuţi, vă schimbă forma. În bine, sau în rău. Vă modelează pe voi, maleabililor, sau vă deformează monstruos. De aceea, aveţi mare grijă la calitatea cafelei. De voi depinde ce alegeţi să ingeraţi: cafea vărsată, sau cafea corespunzător ambalată, în vid."



Monstruos. Să pui în oameni timp, să te pui pe tine în oameni. Apoi să descoperi sticlele schimonosite, pocite ce au rămas în locul în care te-ai turnat cafea atâta vreme. Şi n-ar fi asta o problemă. Buba cea mare e că ceea ce ai modelat acum modelează pe alţii, dar cu aceeaşi cafea. Care între timp s-a răcit. Şi, dă-o dracului, cine a mai văzut plastic topit de cafea rece?

*
Eu nu beau cafea şi nici nu ţin ţigara în mâna dreaptă, fie ea de împrumut sau nu.
Hai cu Teenage Dream-ul ăla.